Legea nr.312/2015 privind rezoluția bancară insistă în a statua regula că masura recapitalizării interne nu afectează depozitele garantate (depozitele cu valori mai mici de 100 de mii de euro), dar nimeni nu poate asigura populația deținătoare de depozite bancare că fondurile disponibile sau cele care pot fi antrenate prin intermediul schemei de garantare a depozitelor (gestionată de FGDB, o entitate deținută și controlată de BNR) ar fi suficiente pentru a acoperi toate aceste depozite. Ca să nu mai vorbim de faptul că instituirea acestei limite de despagubire, de 100 de mii de euro, este discriminatorie, nimic nefiind de natură a justifica diferența de tratament juridic între un particular și o persoană juridică (în cadrul căreia ar putea avea locuri de muncă sute sau chiar mii de particulari și care ar ajunge, fără motivație economică, în pericol de a-și pierde job-ul, și asta doar pentru că cineva, din biroul său capitonat, cu aerul condiționat bine reglat, a decis salvarea de la colaps a unei bănci la care anagajatorul a avut proasta inspirație să își țină fondurile), între un particular și un fond de pensii sau de asigurari de sănătate de care depind milioane de particulari, sau între un particular care deține în bancă economii de sub 100 de mii de euro și altul care a reușit să adune mai mult de 101 mii de euro și să îi țină în depozit la bancă, în loc să îi păstreze acasa, în pericol permanent de furt sau tâlhărie.
E greu de crezut că un buget de cca 1,2 mld euro (cât deține în acest moment FGDB) ar fi suficient pentru despagubirea tuturor deponenților care ar avea depozite mai mici de 100 de mii de euro la acea bancă falită. De aceea, schema de garantare se poate dovedi insuficientă, caz în care, evident, se va apela la ajutorul statului sau, după caz, va interveni ștergerea acelor creanțe, lucru de natură a dinamita credibilitatea sistemului bancar, în genere.