Guvernul care va rezulta din alegerile din 11 decembrie 2016, sub nicio formă, nu trebuie să continue să aloce bani suplimentari programului Prima casă. E o bombă biologică cu ceas. Va exploda anul viitor în mâinile guvernului.
Cei ce se împrumută au salarii de 7-800 de lei. Eliminarea în totalitate a avansului, măsură de „favoare” la care se adaugă deja instalată masura eliminării acestor credite de sub protecția legii dării în plată, îi vor pune pe viitorii debitori în postura de viitori robi ai băncilor. Sunt deja 200 de mii de familii legate de aceste credite pe 25 de ani. Este suficient.
Tot ceea ce vor produce aceste familii se va duce în bănci și, relativ ușor, vor pleca în țările de origine ale acestor bănci, prin export de profit. Nimic nu va rămâne în economia Romaniei. În plus, e imposibil ca acești oameni să își plătească, toți, aceste credite. Când va începe să crească Robor (foarte curând de altfel, poate în februarie 2017), vor apărea zeci de mii de homleși, pentru care statul va trebui să plătească jumatate din datorie. Băncile nu vor pierde nimic, dar societatea, da. De aceea, a majora și mai mult această cifră a debitorilor înrobiți la bănci și a situațiilor în care statul român trebuie să plătească pagubele generate de lăcomia și iresponsabilitatea băncilor și prostia sinistră a celor care au impus prin OUG acest program, fără să întrebe parlamentul, este o completă nebunie.
În schimb, cu banii blocați anual în acest program, care nu e altceva decât un ajutor de stat mascat acordat băncilor și dezvoltatorilor imobiliari, s-ar putea asigura 50% din fondurile necesare majorării salariilor medicilor și profesorilor – cca 2 mld lei anual. Eu cred că avem nevoie mai multă de educație și sănătate decât de bănci iresponsabile și corupte.
O familie tânără, la debutul în viață, poate să stea cu chirie 4-8 ani, timp în care poate să adune suficient cash pentru a-și cumpăra o casă, creditul fiind doar o sursă de completare a prețului și nu principala sursă de finanțare a prețului. Chiriile la case, chiar și în București, sunt în jur de 250-300 de euro. În plus, dacă lumea se va reorienta către chirii, piața se va regla în jos (oferta mare = preț redus), iar legislația va interveni pentru protecția chiriașilor. La un credit prima casă, această sumă se poate dubla dupa 4-5 ani, date fiind creșterile prognozate ale inflației și Roborului, criză care se va adâncii în anii 2017-2018 și alte lucruri. Plus că nu se știe dacă, în criză, cel care acum are în față 80 de ani de viață și se crede invincibil, va reuși să își păstreze job-ul.
Deci, stați cu chirie 4-8 ani, dupa care luați-vă casă din propriile economii. Veți avea și de unde alege – o casa mai spațioasă și cu un preț corect, sigură la cutremur (cu siguranță blocurile construite fără tot felul de facilități fiscale de la stat nu vor fi construite cu peturi sau bucăți de lemn în loc de stâlpi de susținere de beton) și asigurată față de posibile incendii, în zona aleasă de dvs, și nu de dezvoltatorul imobiliar sau de bancă etc.