Opinia, des linkuită zilele astea, îi aparţine celui mai mediatizat din lunga listă de consilieri ai Guvernatorului, vorbim de Lucian Croitoru. Textul („Agenda din stomac vs. agenda rațională. De ce România a votat roșu și PNL a pierdut alegerile[1]”) induce ideea că România votează emoţional şi pentru redistribuţie din când în când iar asta explică victoria USL din 2012 şi a stângii din 2016 dar şi teoriile cu străinii care „au jefuit ţara prin privatizări şi prin cucerirea pieţei interne”. Antiteza emoţional-raţional nu este folosită însă de Croitoru-vom vedea mai târziu de ce-care preferă opoziţia dintre „agenda din stomac” („reflectă valorile supreme, cultura, tradiţia şi reprezintă reflexul de apărare în faţă incertitudinii”) şi „agenda raţională”, bazată pe raţionamente şi argumente, dar şi pe tendinţele şi valorile modernităţii, o agendă centrată pe aşteptările partenerilor şi asumarea unor mari obiective (UE, NATO, adoptarea euro).
Cele două agende domină pe rând iar asta face ca în vremurile bune, când totul pare ok să aibă întâietate agenda raţională (Croitoru dă ca exemplu „revoluţiile portocalii” reflectate pe plan intern de victoria alianţei DA în România), iar când vremurile sunt tulburi iar incertitudinea e mare să domine agenda „din stomac” (aici sunt amintite alegerile din 2012 şi 2016 deşi, dacă ne amintim bine, şi în 2008 am avut alegeri care au fost câştigate de stânga dar votul a fost deturnat prin binecunoscuta „soluţie imorală”, n.n). Nu doar pe plan intern am avut o asemenea migraţie între agende, Brexitul şi alegerea lui Trump sunt considerate de Lucian Croitoru versiuni externe ale „agendei din stomac”, dar unele în care motorul nu e reprezentat de dorinţa de redistribuţie cum se întâmplă aici unde românii sunt mai colectivişti, ci de impulsionarea iniţiativei private prin respinderea birocraţiei şi sufocantei corectitudini politice.
Analiza consilierului BNR reprezintă o formă subtilă de manipulare reducând totul la reacţia emoţională ca urmare a efectelor recesiunii sau vremurilor de incertitudine la nivel global. Votantul autohton se teme şi pare să vrea mai mult pe termen scurt de la stat pentru siguranţa sa, în timp ce în vremurile „normale” acesta poate fi convins să sprijine proiecte pe termen lung care pun în prim-plan libertatea economică, etc, etc. De fapt, motorul rotaţiei dintre cele două agende e reprezentant exclusiv de reacţia la dinamica PIB-ului eliminând orice referire la polarizarea economică a societăţii, modul în care s-a făcut transferul între stat şi privat, modul în care legislaţia a favorizat capitalul privat străin în dauna celui autohton, etc. Cu alte cuvinte, dacă economia ar produce creştere consistentă pe baza aporturilor preponderente ale capitalului privat din multinaţionale, creştere economică ce ar fi apoi exportată în exterior sub formă de dividende, statul nealegându-se cu mai nimic în urma optimizărilor fiscale praticate de firmele străine, toate ar trebui să fie bune şi frumoase în România iar agenda raţională să domine, mai ales dacă pe plan extern lumea n-ar fi traversată de altă criză. Or, ce s-a întâmplat în perioada de boom (2004-2008) în România, când iluzia traiului mai bun accesibil repede era alimentată de împrumuturi, pare mai greu de repetat. Lumea s-a trezit la realitate într-o economie care nu mai produce locuri de muncă pentru că retailul a fost monopolizat de marile lanţuri de hipermarketuri care favorizează producătorii străini în dauna celor autohtoni, mare parte din industrie a fost lichidată, iar serviciile nu au spaţiu de manevră din cauza veniturilor mici care fac ca cererea solvabilă să fie slab reprezentată pe plan intern. Ne miră că se votează pentru redistribuţie în aceste condiţii? Pe mine mă miră că unii încearcă să mascheze asta încercând să mute focalizarea de pe o populaţie tot mai sărăcită pe contextul internaţional tulbure.
Altfel, e amuzant că Lucian Croitoru şi-a găsit timp să introducă şi legislaţia pro-clienţii bancari în această demonstraţie. „După destrămarea de iure a USL, percepţia votanţilor a fost aceea că PNL a abandonat agenda din stomac a votanţilor. Cu alte cuvinte, aceşti votanţi foarte numeroşi au considerat că PNL nu are o ofertă politică adecvată, în ciuda unor măsuri populiste ca legea dării în plată sau legea reconversiei la cursuri istorice a creditelor în franci elveţieni. La o analiză atentă, aceste măsuri, ca şi atacurile asupra BNR nu sunt parte a agendei din stomac a votanţilor dependenţi de redistribuire”. Cu alte cuvinte, PNL n-ar fi trebuit să plece urechea la problemele debitorilor de vreme ce aceştia o duc încă bine în România („bine” însemnând faptul că au încă un salariu, fie şi serios drămuit de bănci, spre deosebire de asistaţii din alte colţuri ale ţării) nefăcând parte din publicul PSD, preocupat doar de redistribuţie.
De ce nu foloseşte însă Croitoru distincţia dintre agenda emoţională vs. cea raţională, mult mai ofertantă editorial, preferând să scoată în evidenţă agenda „din stomac”? Probabil pentru a ştampila cât mai bine electoratul preocupat de pomeni pre şi post electorale ale unui partid, în dauna tinerilor „frumoşi şi liberi” care au îmbrăţişat agenda raţională chiar dacă n-au dat în 2016 pe la vot în număr mare, şi pentru a evita confuzii incomode precum rezultatele alegerilor din 2012 (am avut atunci vot emoţional anti-Băsescu, dincolo de orice alte consideraţii economice). Cum Lucian Croitoru a fost chiar propus drept Premier la un moment dat de Traian Băsescu în 2009 dar trântit la vot de un Parlament dominat se pare de agenda din stomac, lucrurile sunt de înţeles.
[1] http://www.hotnews.ro/stiri-opinii-21471583-agenda-din-stomac-agenda-rationala-romania-votat-rosu-pnl-pierdut-alegerile.htm?nomobile=