Economistul-şef al Băncii Centrale a ţinut un discurs la sfârşitul lunii trecute în cadrul simpozionului Cristian Popişteanu în care a adus pentru prima dată în discuţie criteriul convergenţei culturale pe traseul adoptării monedei euro de către ţara noastră. Autorul induce ideea că adoptarea monedei unice n-a ţinut doar de criteriile deja enunţate până acum (convergenţa nominală-ţinte privind rata inflaţiei, deficitul bugetar, nivelul datoriei, variaţia cursului de schimb, dobânzile obligaţiunilor şi convergenţa juridică-transpunerea legislaţiei europene, în special cea privind Banca Centrală, în legislaţia internă) dar şi de aspecte privind structura economiei, reunite sub umbrela convergenţei reale-nivelul PIB/locuitor, dezvoltarea infrastructurii, ponderea diferitelor ramuri ale economiei plus un detaliu esenţial-convergenţa culturală. În viziunea lui Lazea, degeaba bifăm îndeplinirea criteriilor convergenţei nominale, juridice şi chiar reale dacă stăm în continuare deplorabil în ceea ce priveşte convergenţa culturală. „Este evident că România, care aparţine tipului de cultură mediteraneean, nu are ce să caute în zona euro dacă nu adoptă o cultură de tip central şi nord-european. Aş îndrăzni să spun că, şi dacă am îndeplini toate celelalte criterii (nominale, juridice, reale), dar nu l-am îndeplini pe cel cultural, acest lucru ar fi un obstacol insurmontabil pentru intrarea noastră în zona euro”. Dar ce presupune cultura de tip central şi nord-european (adică germanică)?
Păi, exact ce doare mai rău BNR-ul acum, când mai multe legi au propus reparaţii pentru debitori şi asumarea plăţii unor oale sparte de către bănci. În cadrul culturii de tip germanic, potrivit economistului-şef al BNR, „se obişnuieşte onorarea angajamentelor şi contractelor; acest lucru e mai puţin obligatoriu în al doilea tip de cultură. În cultură central şi nord-europeană plata datoriilor e sfântă; nu la fel şi în cultura mediteraneeană. În primul tip de cultură individul e, în general, responsabil pentru faptele sale (ca un adult), în timp ce în al doilea tip de cultură este iresponsabil (ca un copil) şi aşteaptă mereu salvarea de la tătucul-stat”. Mesajul e cât se poate de transparent, câtă vreme politicul se amestecă în relaţia bancă-debitor (că nu credem că prin „onorarea angajamentelor şi contractelor” domnul Lazea viza preponderent relaţia client-furnizorii de utilităţi) atunci n-avem ce cauta în zona euro. O afirmaţie cu o anumită greutate, mai ales că vine din partea unui partizan al adoptării euro de către România. Ce să facem însă că şi croaţii, polonezii şi ungurii s-au mai amestecat în relaţia bancă-client, în respectivele economii sectorului bancar fiindu-i strecurată o parte a notei de plată în urmă crizei? Şi ei sunt trecuţi la „cultura de tip mediteraneean”?
Lazea nu uită să strecoare o înţepătură la adresa viziunii PSD privind creşterea economică-„în cultura central şi nord-europeană creşterea economică se obţine prin reforme structurale, în timp ce în cultura mediteraneeană se încearcă stimularea (temporară) a creşterii economice prin relaxări fiscale-şi încheie apoteotic trăgând de urechi întreaga clasă politică. „Nu cred că democraţia de tip electoralist-populist pe care o avem, în care toate partidele, de la stânga la dreapta, se comportă permanent ca şi când ar fi în campanie electorală, promiţând numai lucruri plăcute şi escamotând lucrurile neplăcute, ar putea vreodată să îndrepte populaţia României spre convergenţa culturală cu partea dezirabilă (de Nord) a Europei. Despre ce fel de cult al muncii, perseverenţei, prevederii şi responsabilităţii vorbim în aceste condiţii? Cine să le inoculeze şi cui?”
Cu alte cuvinte, ce păcat că n-ai cu cine să implementezi etica protestantă a muncii în România, ce ţărişoară am mai avea atunci. Deşi, dacă priveşti mai atent argumentaţia, fisurile nu întârzie să apară. Putem avea de pildă cultul muncii câtă vreme din partea angajatorilor lipseşte cultul recompensei oneste a salariaţilor? S-a tot dat exemplul cu casierele din Berceni şi Frankfurt de la Kaufland-de ce ar avea salarii atât de diferite la activităţi comparabile? Şi despre perseverenţă avem exemple destule, de pildă ce ziceţi despre perseverenţa cu care BNR a urmărit interesele băncilor şi înainte şi după criză? Vă amintiţi de relaxarea normelor de creditare pe vârful bulei imobiliare şi bursiere în 2007?
Dar despre împotrivirea feroce la orice lege care să echilibreze onest raportul de forţe, de la legile privind clauzele abuzive, falimentul personal la cele privind darea în plată sau conversia împrumuturilor în CHF? O fi fost mai bună perseverenţa asta? Şi despre ce prevedere mai vorbim câtă vreme oamenii erau încurajaţi să ia credite cu un raport rată venituri de peste 70%? Şi chiar în valute exotice nu vorbim de euro aici-vezi împrumuturile în CHF sau yeni…Sigur, unora le pare o lipsă de responsabilitate orice apel onorat la o reechilibrare a situţiei în zona financiară numai că, din păcate, nu avem prea multe exemple concrete de lipsă de flexibilitate germanică în cazul unor situaţii asemănătoare. Bula imobiliară în Germania a fost cam inexistentă în anii ce au precedat criza iar de abuzurile băncilor germane împotriva debitorilor locali n-am prea auzit. Am auzit însă de reacţia Islandei (stat din nordul Europei, nu?) când a venit vorba ca statul să acopere pierderile băncilor iar atunci parcă nu interesele băncilor au fost menajate…