Un lux teoretic – o discuție plicticoasă despre drepturi și morală
- Dreptul pozitiv (1)este glisant și schimbător. Voința de putere este cea care îl face să fie (re)modelabil și efemer. Cu fiecare schimbare de regim, se schimbă și legile. Cu fiecare interes nou apărut, cu metode (i) legitime de lobby și de sponsorizare politică, se schimbă și legile. La fel și jurisprudența, indiferent dacă este izvor de drept sau nu (2). Până și legile nescrise (cutumele, obiceiurile locale sau profesionale) se schimbă sub impactul timpului și în funcție de aria geografică de aplicabilitate.
Dar dreptul pozitiv nu este întregul drept, așa cum Codul civil nu este întregul drept civil.
În fapt, principiile fundamentale ale dreptului sunt de sorginte morală.
Jurisconsulții romani considerau că dreptul este arta binelui și a dreptății (jus este ars boni et aequi) și că cele trei precepte fundamentale ale dreptului sunt onestitatea, prudența menită a nu face nimănui rău și determinarea de a-i da fiecăruia ceea ce-i al său (juris preacepta sunt haec: honeste vivere, neminem laedere, suum quique tribuere).
Niciun sistem de drept nu este atât de ”original” încât să rupă această tradiție milenară.
De aceea, există un cod genetic comun al tuturor sistemelor legale sau judiciare, al tuturor timpurilor, un drept a-național și a-temporal, care nu se schimbă și nu piere, întrucât reprezintă substanța însăși a plasei globale care înconjoară întreaga lume și o ține laolaltă.
Buna-credința (honeste vivere), echitatea, altruismul (neminem laedere, suum quique tribuere), binele comun, cooperarea socială, sunt stabilopozii păcii sociale în vremuri de tulburare, ancorele unor lumi în derivă.
Astfel de reguli perene și a-naționale sunt, de exemplu, drepturile și libertățile omului. Impactul acestui sistem de precepte morale este enorm – ele modelează sau chiar exclud de la aplicare normele din dreptul intern contrare. Așadar, chiar dacă actualul Cod civil este construit pe modelul drepturilor creditorilor și ale proprietarilor, el poate fi modelat în practică, adică interpretat în vederea aplicării, sau chiar înlăturat de la aplicare, prin prioritatea care trebuie acordată normelor constituționale sau care rezultă din convențiile internaționale.
Dreptul civil nu este, așadar, un drept al ”gulerelor albe”, ci un drept al particularilor, care le permite să existe liber, să se comporte economic, să coopereze, să concureze chiar și, uneori, să ceară despăgubiri de la bătăușii economici (puterea ecomică, exercitată abuzivi), politici (liderii autoritari, tiranii) sau administrativi (birocrația) și chiar de la stat.
- Dreptul comercial este mai aplecat către regulile eticii, în special, etica de afaceri, decât este dreptul civil. Se întâmplă asta din cel puțin două motive:
(i) comerciantul nu se poate baza în activitatea sa decât pe încrederea pe care o investesc partenerii săi de afaceri, clienții și consumatorii; valoarea și reziliența unui comerciant nu se măsoară în bani (chiar dacă banii înșiși nu sunt altceva decât încredere), ci în credibilitate; încrederea este, însă, evanescentă – se evaporează imediat, mai repede decât se câștigă; or, i- sau a-moralitatea unui comerciant, încălcarea gravă sa repetată a eticii în afaceri, înșelarea încrederii, sunt căi sigure de pierdere a credibilității, care înseamnă drum direct către faliment;
(ii) comerciantul are nevoie de continuitate în exploatare, și nu de litigii sau de formalisme exagerate utilizate în proceduri și contractare; de aceea, echilibrarea raporturilor juridice cu partenerii de afaceri, cu clienții și consumatorii, pentru ca aceștia să își poată asigura emolumentul vizat, comportamentul onest, corect, echitabil, flexibilitatea în adoptarea soluțiilor negociate etc., sunt condiții sine qua non ale continuității, deci ale succesului în afaceri; de altfel, uzurile profesionale sau locale s-au putut ridica la rangul de normă legală (longa et inveterata consuetudo, opinio juris sive necessitatis) pentru că ele au fost respectate vreme îndelungată cu bună-credință, de toți cei care au făcut comerț.
- Concentrarea puterii economice în câteva centre de giga-profit determină nu numai capturarea resurselor materiale, financiare și umane (1% din populație deține 99% din resurse, 99% din populație deține 1% din resurse) și mistuirea planetei, ci și grave distorsiuni ale procesului democratic.
Marile corporații alocă imense sume de bani pentru lobby și sponsorizări politice, practică rotația comunistă a cadrelor (revolving door – între corporații și administrațiile publice, centrale sau locale, se derulează continuu schimburi de birocrați) și își asigură prin legi cu dedicație protecția monopolurilor, rentelor și privilegiilor astfel plătite, ajungând chiar să pretindă plasarea lor în afara legislațiilor naționale, într-un spațiu liber de ”constrângerile” acestora, unde să își construiască propriile reglementări si ”valori ale comunității”, impozabile tuturor captivilor lor.
Așa făceau, cândva, în plin ev mediu târziu, corsarii „mării libere”.
Problema majoră este dată de lipsa de alternativă – corsarii timpurilor noastre sunt atât de mari, au atât de multă putere și susținere a deep state – ului, încât le suntem toți captivi. Suntem permanent monitorizați, supravegheați și deposedați de date cu caracter personal (care conțin emoțiile noastre, deci bucăți infinitezimale ale identității noastre) și, pe această bază, devenim recolta lor de ”produse predictive” (estimări ale comportamentului nostru în viitorul imediat sau pe termen mediu). Mai grav – suntem segregați în funcție de ratingul social, care se construiește exact pe baza acestor date cu caracter personal, pe care, la origini, le-am dăruit acestor corsari, dar pe care acum suntem obligați să le punem la dispoziția lor, cu titlu de ”actualizare a datelor cu caracter personal”.
Ne supunem „valorilor comunității” = avem rating bun și acces la magia pe care o practică respectivii corsari.
Deviem de la aceste „valori” = avem rating prost și devenim paria.
Nu există alternativă la corporațiile Big Tech, Pharma și Finance.
Nu există alternativă la rețeaua lor de sens (meaningful network), compusă din câteva noduri și o imensă și constrângătoare plasă care înconjoară lumea, întrega lume (world wide web – vă sună cunoscut?).
Acesta este atributul cel mai brutal al capitalismului low road pe care îl trăim azi, ca într-o oribilă întoarcere în timp în feudalism – efectul TINA (there is no alternative). Sub acest regim al piraților atotputernici, suntem toți ceilalți egali în sărăcie și în lipsa de șanse, suntem toți ceilalți „liberi” atât cât ne permite ratingul social, iar solidaritatea (fraternitatea) s-a transformat în distanțare socială. Cred că eroii Revoluției franceze de la 1789 sau ai Revoluției române de la 1989 ar fi renunțat la idealuri și la luptă, dacă cineva de azi ar fi călătorit în timp și le-ar fi spus că sacrificiul lor este zadarnic.
Mai mult decât atât, acest capitalism low road, care nu concepe alt azimut decât îmbogățirea (fără just temei) a managerilor și a acționarilor semnificativi, a dus la grave inegalități economice, la sărăcirea treptată a masei mari de consumatori, care și-au redus consumul, în mod natural, dar și-au redus și intenția de consum (partea pozitivă a acestei tendințe este că lumea și-a redus și intenția de consum pe credit, ceea ce va contribui la reducerea fenomenului supra-îndatorării, care face lumea noastră să regreseze către feudalism și sclavie). Or, pentru comerț, pentru societate în general, reducerea consumului înseamnă reducerea producției (și, deci, reducerea locurilor de muncă și a încasaării veniturilor bugetare), iar reducerea intenției de consum înseamnă reducerea sau neutralizarea încrederii în viitor, ceea ce ar fi o catastrofă socială.
- În anii 2018-2019 s-a făcut simțit un puternic curent de moralizare a afacerilor, prin dotarea fiecărei companii mari, de care depind acționari, salariați, clienți și alți stakeholders, cu o busolă morală, cu o rațiune de a fi, care să subordoneze tot comportamentul birocrației interne, al managerilor și al acționarilor, imperativelor etice, valorilor, așteptărilor pe care acționarii indirecți (stakeholders) și comunitatea le au în și de la companie.
Este o adevărată revoluție, care rupe cu tradiția de peste 40 de ani a ”principiului” friedmanian al maximizării profitului.
Profitul, mai ales profitul maximizat, vine întotdeauna cu un preț, pe care nu îl suportă managerul sau acționarul companiei, ci salariații, clienții, societatea, mediul, planeta chiar.
Lumea în care trăim s-a schimbat – nu mai acceptă ”filosofia” profitului cu orice preț. Larry Fink, CEO-ul unuia dintre cele trei giga-fonduri de gestiune a acțiunilor listate la bursele de valori, Black Rock, a susținut în ianuarie 2019, că două treimi dintre cei născuți după anul 2000 (așa – numiții millenials, adică, fii și fiicele noastre) consideră că obiectivul primordial al întreprinderii este ameliorarea lumii în care trăim, și nu profitul (3).
Faptul că această revoluție a fost, cumva, suspendată de pandemie, nu înseamnă nimic – societatea s-a schimbat, deci și capitalismul trebuie să se schimbe, adică să devină high road (alternativa este comunismul de tip chinezesc sau fascismul – ambele de coșmar).
De altfel, elita managementului american a emis, în august 2018, o scrisoare către toți ceilalți manageri, pentru a le cere să remodeleze statutele marilor companii în vederea dotării lor cu asemenea busolă morală (inițiativa Business Rountable), iar Franța a modificat Codul civil, printr-o lege denumită Legea Pacte, în 2019, pentru a permite întreprinderilor franceze să se doteze cu un asemenea raison d’être. De asemenea, OSCE a emis mai multe seturi de recomandări vizând modalitățile de evitare a „optimizării fiscale”, cea mai importantă fiind regula impozitării valorii acolo unde se produce (cu consecința neutralizării ”turismului fiscal”). În fine, chiar Codul civil român pretinde, cu titlu de premisă fundamentală a subiectivității, ca persoana juridică să aibă un scop licit, moral și în acord cu interesul public (art.187), un obiect de activitate imoral sau în dezacord cu interesul public putând duce la nulitatea și, consecutiv, dizolvarea, lichidarea și radierea persoanei juridice (art.196).
- Există un curent în lumea corporațiilor, cu un mare grad de ipocrizie și un interes evident pecuniar, care îmbracă o haină etică, o haină a implicării sociale – se numește Corporate Social Responsibility(evident, „avem” un acronim corporatist și pentru asta – CSR).
Această tehnică de marketing nu trebuie confundată cu fixarea unei busole morale a societății printr-o clauză a actului constitutiv (căpătând, astfel, normativitatea necesară în privința managerilor, a acționarilor și a salariaților). CSR este, de fapt, o modalitate de PR, de spălare a imaginii, care are un scop patrimonial bine definit, dar și bine camuflat sub masca unor gesturi filantropice, culturale, sportive etc. O serie de burse acordate unor elevi sau studenți, plantarea unor copaci, ecologizarea pentru poză a unei zone poluate chiar de corporația filantropă, finanțarea sau renovarea unor monumente cuturale sau istorice, sponsorizarea unor proiecte comunitare, sponsorizarea ”luptei” anti-corupție sau a ”luptei” cu pandemia etc., pot foarte bine să fie oneste (ceea ce va spori încrederea stakeholders-ilor în corporație) sau cinice și interesate, fiind ghidate de imperativul spălării imaginii sau de interesul de a obține acceptul societății pentru legi sau decizii judiciare ori administrative facilitatoare și favorizatoare a monopolurilor, rentelor și privilegiilor corporatiste. De exemplu, nimeni nu se îndoiește că, după poluarea masivă cu petrol, o companie nu cheltuiește filantropic, dezinteresat, niște sume de bani într-o campanie de CSR. La fel, după ce o companie farmaceutică este condamnată pentru punerea pe piață a unui medicament cu efecte nocive, nimeni nu crede că plata de bună voie a amenzilor penale (negociate cu procurorii americani, că așa e la modă) de miliarde de dolari este o onestă asumare a răspunderii și o promisiune de curățare ulterioară a comportamentului comercial incorect și mincinos, mai ales că amenda se va regăsi în costurile produselor ulterioare ale corporației. Și exemplele pot continua cu băncile, societățile de asigurări, corporațiile Big Tech, fabricanții de armament etc.
- Dacă, în fapt, există sau nu morală în lumea de business actuală, este o întrebare la care doi laureați ai premiului Nobel pentru economie, Akerlof și Shiller, au răspuns într-o carte din 2012 – Phishing for Phools. The economy of deception and manipulation. Autorii susțin și probează cu exemple multiple că lumea de azi e dominată de modelul întreprinderii neoneste, care organizează și pune în practică capcane, tehnici multiple de manipulare, instrumente de extragere ilicită a banilor, timpului, orelor noastre de muncă și a resurselor de care încă mai dispunem, aceste mijloace neoneste de persuasiune comercială fiind atât de multe și atât de sofisticate, încât a devenit imposibil ca vreunul dintre noi să mai scape din aceste găuri negre.
Mai mult chiar, Shoshana Zuboff arată, în cartea sa recentă The Age of the Surveillance Capitalism (2019), că aceste capcane și instrumente de manipulare ne-au făcut deja captivi ai marilor corporații Big Tech, Pharma sau Finance, că am devenit „materie primă” pentru produsele lor predictive, adică estimări precise ale comportamentului nostru la achiziție. Noi suntem recolta GAFAM (google, apple, facebook, amazon, microsoft), și nu clienții lor. Iar asta se întâmplă pentru că ne-am pus la dispoziția acestor capitaliști de supraveghere toate datele noastre cu caracter personal (inițial, benevol, la ora actuală, forțați de tot felul de reglementări care ne transformă pe toți în suspecți de spălare de bani, infectare voluntară a altora, corupție, evaziune fiscală, neplata ratelor la bancă etc.), iar ei le-au preluat, fără plată și fără voia noastră, le-au prelucrat, ne-au supravegheat, ne-au modelat comportamentul, transformându-ne în achizitori care nu creează surprize și nu mai cauzează riscuri comercianților care cumpără de la ei, cu munți de bani, produsele lor predictive (estimări aproape magice ale comportamentului nostru viitor). Capitalismul de supraveghere ne-a făcut să trăim cu frica serviciilor secrete și a organelor de anchetă penală, într-o lume total distopică, fără privire către viitor, doar cu ochii în pământ, la solul pe care trebuie să îl lucrăm sau la iarba pe care trebuie să o rumegăm ori la monitoare, unde rulează cel mai nou și mai cool joc video/realitate virtuală/augmentată.
Suntem, azi, culegători-rumegători de iarbă și vânători de pokemoni.
Dar, cu toate acestea, dreptul comercial pretinde ca activitatea comercială să se deruleze în condiții licite, loiale, conform cu uzanțele comerciale cinstite. Niciodată în istoria democrației nu a fost mai multă nevoie de etică, de onestitate și de bună-credință în afaceri.
(1) Dreptul pozitiv este dreptul în vigoare, pe un anumit teritoriu geografic, într-o perioadă anume a societății.
(2) În sistemul de tip franco-german, soluțiile judecătorilor nu sunt normative decât pentru părțile în proces, nu și pentru restul subiecților de drept aflați în situații similare, în timp ce în sistemul de drept anglo-saxon, soluțiile judecîtorilor sunt precedente judiciare, opozabile erga omnes.
(3) A se vedea cotidianul francez Les Echos, numărul din 19 ianuarie 2019, p. 32. Alături de Black Rock, se situează Vanguard și State Street. În anul 2018, acest trei giga-fonduri dețineau în gestiune acțiuni în valoare de 13 trilioane de dolari; în procente, aceste acțiuni reprezentau 90% din acțiunile listate la Bursa din New York și 60% din totalul acțiunilor listate la bursele de valori din SUA. Este evident că, în prezent, aceste cifre sunt mult mai mari, mai ales „mulțumită” pandemiei. Practic, acești „gestionari” dețin controlul asupra economiei globale.