De la 11 inițial, la 19 bănci sancționate pentru deformarea comportamentului contractual al consumatorilor – este performanța la care a ajuns ANPC zilele acestea. Respectiva instituție a Statului roman a…
Monthly Archives: mai 2023
Se poate întâmpla ca o persoană să datoreze alteia, în același timp, mai multe sume de bani sau prestații. De exemplu, două sau mai multe datorii sau, după caz, o…
E foarte interesant că începe din nou să se discute despre modul în care băncile reușesc mereu să se implice în distrugerea bazelor sociale și economice ale lumii noastre, pe…
Unu Sistemul statal, atât din punctul de vedere al celor trei puteri în stat (legislativ, executiv, justiție), cât și din punctul de vedere al puterii economice, a devenit o suprastructură…
Presupun că mai toată lumea cunoaște povestea biblică a lui Iov. Al doilea cel mai șocant aspect al acestei povești este că Iov este subiectul unui pariu între Dumnezeu și…