Banca Japoniei cumpără direct acţiuni, BCE e acuzată că îşi cumpără propriile obligaţiuni, ce urmează?
Acţiunile controlate de Banca Japoniei şi fondul de pensii publice reprezintă deja un sfert din acţiunile listate pe bursa din Tokyo, indicele Nikkei urcând cu peste 70% în ultimii 5 ani pe fondul acestor achiziţii agresive. Aceşti jucători instituţionali nu apar însă direct în acţionariatul companiilor vizate, achiziţiile făcându-se indirect, prin bănci şi fonduri de investiţii, astfel că am aflat mai târziu adevărata dimensiune a fenomenului. CLSA (Credit Lyonnais Securities Asia) afirmă într-un raport că Banca Japoniei “naţionalizează piaţa de capital” în acest mod iar „eliminarea mecanismului de descoperire a preţurilor are ca efect pierderea apetitului pentru investiţii”. În Europa, BCE a fost acuzată că îşi cumpără propriile obligaţiuni, după programe ample derulate în ultima vreme în care a inclus şi achiziţia de obligaţiuni corporative în locul celor emise de bănci comerciale şi alte bănci centrale.Vezi raportul băncii de investiţii Jefferies preluat în The Wall Street Journal.
Până la urmă ce se doreşte cu aceste programe? Am avut mai întâi reducerea dobânzilor de politică monetară pentru că băncile care iau credite de la băncile centrale să o facă cât mai ieftin şi să tenteze potenţialii debitori cu împrumuturi accesibile. N-a mers, lumea nu prea vrea credite. Aşa că avem acum achiziţia de obligaţiuni corporative, companiile fiind încurajate să se împrumute cât mai mult la costuri modice pentru a oferi produse din ce în ce mai tentante ca preţ, pe care clienţii să le cumpere eventual pe credit. Pentru ca lumea să aibă senzaţia că lucrurile sunt pe un făgaş normal, avem şi achiziţia directă acțiuni de către băncile centrale, o strategie care ţine cont de faptul că multă lume prin Occident are acţiuni direct sau indirect, prin fondurile de pensii. Or dacă acţunile cresc, sentimentul bunăstării se accentuează, deci se poate consuma din nou pe datorie.
Şi dacă nici în acest fel nu se umflă o nouă bulă a creditului ce rămâne de făcut? Să cumpere băncile centrale direct proprietăţi imobiliare? Să arunce bani din elicopter populaţiei, cum promitea la începutul crizei Ben Bernanke? N-ar fi exclus… Toate aceste mutări ale băncilor centrale ignoră însă o observaţie simplă: cei care au fost prinşi pe vârful crizei cu datorii nu prea doresc să repete experienţa. Va fi nevoie probabil de încă o generaţie sau două (bănuiesc că mulţi dintre cei supraindatoraţi atunci vor transmite experienţa şi copiilor, cu sfaturile de rigoare) pentru ca lumea să se arunce la fel de nebuneşte în datorii ca la începutul anilor 2000.
Sunt însă curios ce vor face între timp băncile centrale cu activele lor, cu portofoliile de acţiuni, obligaţiuni corporative, etc. Nu prea se împacă bine cu capitalismul intrarea statului pe uşa din dos în economie, nu? Sau ni se va explica doct că în momente de criză sunt necesare reţete adaptate ale capitalismului, cum a fost programul de bailout în 2009 şi cel de achiziţii directe de acţiuni japoneze în prezent. Când pieţele nu funcţionează bine avem nevoie de ceva inovativ pe plan monetar iar dacă tot nu porneşte sistemul poate de un pic de despotism tehnocrat, evident totul pentru binele nostru. Parcă aşa începuse şi comunismul, cu idei nobile şi centralism democratic care a sfârşit în dictatură.
