BCR acuzată de spălare de bani. BNR acuzată de complicitate prin tacerea. Justiția română acuzată pentru că s-ar fi lăsat folosită ca mașină de spalat bani murdari.
Toate acestea spuse clar și răspicat de un judecător român, într-un document oficial.
Judecătoarea Camelia Bogdan scrie la data de 29.09.2016 un comentariu la încheierea pe care a pronunțat-o într-un dosar (care implică o procedură de insolvență, o dare/luare în plată impusă de bancă, utilizând ca instrument un lichidator obedient, un circuit financiar dubios care implică niște firme off shore și o firmă de avocatura cu staiff), încheiere prin care a sesizat DIICOT, cerând acestei structuri speciale din Parchetului General să cerceteze faptele dosarului, pe care C. Bogdan le suspectează de spalare de bani.
Amanuntele pe care le dă în încheirea (auto)citata și, mai ales, comentariile pe care le face C. Bogdan în articolul din linkul de mai jos, sunt zdrobitoare. Mă îndoiesc că cei de la DIICOT vor putea să treacă peste aceste argumente și să claseze dosarul penal pentru spălare de bani, chiar dacă acesta implică cea mai mare bancă din sistem.
Precizez că principalii acuzați sunt o bancă și un practician în insolvență.
Deși autoarea s-a străduit să anonimizeze unele date de identificare a parților din dosar, e limpede ca apa Sambetei că e vorba de BCR și de proiectul Silver Mountain, aflat în lichidare în prezent. Există unele scapari în efortul de anonimizare – spre exemplu, în câteva pasaje, autoarea folosește acronimul chiar „BCR”.
E vorba de aceeași BCR care se afla pe primul loc în topul băncilor cu procese pierdute în fața clienților care au acuzat prezenta în contractele lor de credit de retail a unor clauze abuzive care fie i-au ruinat, fie i-au facut să plătească suplimentar și nedatorat băncii sume reprezentand 30-60% din totalul plaților lunare.
E vorba de aceeași BCR care a fost unul dintre varfurile de lance ale luptei contra legii dării în plată și care nu s-a sfiit să ceară Președinției și tuturor autorităților acestei țări, prin acționarii austrieci și chiar prin ambasadorul acestei țări la București, să neutralizeze legea dării în plată, să emasculeze legea clauzelor abuzive și să „indice” sistemului judiciar să o lase mai moale cu procesele soluționate favorabil clienților, că e risc sistemic.
Dar cel mai spectaculos lucru spus de C. Bogdan este cel care se referă la vinovăția BNR în această speță.
Iată un pasaj relevant, care nu mai necesită niciun alt comentariu din partea mea:
„Verificarea îndeplinirii obligațiilor ce incumbau Băncii […] în materia spălării banilor revenea Băncii Naționale a României, în calitate de instituție de supraveghere prudențială astfel desemnată în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului.
Curtea a inserat […] consecinţele spălării banilor pentru a disipa falsa impresia că sustenabilitatea economiei naţionale poate avea loc prin investiţii din fonduri infracţionale.
Dimpotrivă, în loc să-și aducă la îndeplinire aceste obligații în vederea prevenirii infracțiunii de spălare a banilor, în prezenta cauză, entitățile raportoare au sprijinit punerea în practică a unui aranjament bancar întocmit de către societatea de avocatură […], prin care, sub disimularea aparenței încheierii unor contracte de împrumut back-to-back acordate de Banca […], beneficiarilor reali ai societății […] li s-a facilitat accesul la propriile fonduri, cifrate la peste 134 000 000 EUR integrați în sistemul financiar în jurisdicții offshore.
Deși accesul la aceste fonduri era mascat sub forma unui împrumut din fondurile BCR
[nota : a se observa ca in acest pasaj autorul a omis sa anonimizeze banca, lucru care mi-a atras atentia asupra cazului, el fiind discutat si in vara, dar cu mai putine elemente], în fapt, conform mențiunilor din contractele de 5.08.2009 şi 10.10.2011, era posibilă lărgirea sferei şi a obligaţiilor împrumutaţilor şi împrumutătorilor prin încheierea unui act de subordonare.”
Vă mărturisesc că sunt șocat, pe masură ce analizez cu și mai multă atenție cele scrise azi pe juridice.ro de judecătoarea Camelia Bogdan.
La pagina 19 din material, autoarea afirmă că, în anul 2009, în același an în care prin intermediul creditului din 05.08.2009 pătrundea în mod ilegal în economia românească contractul de facilitare care a declanșat schema infracțională, contract redactat de o firmă de avocatură, în considerarea obținerii unui profit maxim de către BCR, „BNR împrumuta în aceeași lună 3,72 mld lei (0,88 mld euro) bancilor comerciale, dupa ce la începutul săptămânii le oferise 4,25 mld lei, în total, BNR a injectat în piața aproapre 8 miliarde de lei într-o singură săptămână, bani pe care bancile vor trebui să îi restituie peste o luna”.
Ce facea BCR în același timp? Facilita scheme de finanțare calificate „înfracționale” de jud. Camelia Bogdan. Nu o spun eu, ci jud. Camelia Bodgan : „având în vedere consecințele acordării pe scară largă a unor credite neperformante care servesc drept paravan pentru accesul la sumele de bani provenite din infracțiuni aflate în jurisdicții offshore pot antrena FALIMENTUL STATULUI pe teritoriul cărora au loc așa-zisele investiții, organele de urmarire penala vor identifica toate aceste credite pretins neperformante”.
Ce face BCR în aceeași zi în care jud. Camelia Bogdan pronunța aceasta încheiere de sesizare a DIICOT (10.06,216)? Urmariți acest citat :
„Banca a reușit, în aceeași zi cu pronunțarea acestei încheieri, transferul acestor credite neperformante, în jurul a 1,1 mld euro, consorțiului format din APS, DB (Deutsche Bank – n.n.), și IFC (divizia de investitii a Bancii Mondiale, n.n.)”.
Așa că, (ne)stimați hateri, postaci și troll-i, magnificenta voastră, bloggeri ai BNR, săriți, bre, că arde! E risc sistemic baban!
- Incheierea de sesizare a DIICOT, act oficial al Curții de Apel București, vorbește și de o posibilă implicare în schema a … Prințului Albert de Monaco!
„In ultimă instanță criza financiară a fost cauzată de încrederea oarba în inovațiile financiare coroborată cu atitudinea iresponsabilă a bancherilor care au acordat pe scară largă credite ce nu puteau fi acoperite unor clienți insolvabili; pe cale de consecință, cu atat mai utilă este în prezenta cauza deschiderea unei anchete penale pentru clarificarea acestor chestiuni pentru moralizarea domeniului financiar pe piloni de transparența ,competenta si responsabilitate„.
(jud. C. Bogdan, Deturnarea sistemului bancar în scopul spălării banilor, juridice.ro., p.20-21).
Un alt șir de argumente devastatoare se referă la folosirea sistemului judiciar, în special, a instanțelor specializate în insolvența și a practicienilor în insolvență, pentru disimularea unor operațiuni de spalare de bani.
Iata un alt pasaj, care nu necesita alte comentarii ale mele :
„însăși justiția este utilizată ca mașină de spălare a banilor murdari. Altfel spus, săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor este parafată de judecător”.
Cum era cu riscul de hazard moral? Cum era cu riscul sistemic sever, catastrofic, al legii dării în plată? Dar al conversiei creditelor în valută exotică la cursul istoric?
Câteodată mă gandesc că, prin dezbaterile transparente referitoare la subiectele ce îi interesează pe consumatori, am oferit o bună perdea de fum gros în spatele cărora banksterii să se ascunda, iar DIICOT si DNA să nu ii caute …
Textul comentariului este lung si greu digerabil, dar merită citit, mai ales de cei contestați în cadrul procedurii de dare în plată, de cei care au pierdut inexplicabil și injust procese contra BCR, precum și de cei care și-au pierdut afacerile pentru că BCR le-a determinat falimentul și, ulterior, le-a preluat activele în contul creanței (căci, daca nu știați, vă spun eu : darea în plată e bună când și-o dorește banca, dar nu și când și-o dorește debitorul).
Deturnarea sistemului bancar în scopul spălării banilor. Aspecte de practică judiciară