Am descoperit recent speța Dietrich & Häring împotriva Hessicher Rundfunk (cauzele conexate C-422/19 și C-43/19) în care CJUE s-a prounuțat, în data de 26 ianuarie 2021, într-o problemă crucială pentru libertatea economică și pentru exercițiul deplin al dreptului de proprietate pe care omul de rând încă ma crede că o are asupra averii proprii.
Soluția, care este obligatorie în dreptul intern al României, potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, pune capăt îndelungatei ambiguități în privința (obligativității) plăților prin conturi bancare sau prin alte mijloace de plată non-fizică, precum și discuției relative la introducerea și impunerea obligativității monedei digitale a băncii centrale (CBDC), care nu e nimic altceva decât o expresie înspăimântătoare a totalitarismului digital.
Chiar dacă se referă la euro, soluția este aplicabilă, mutatis mutandis, și în privința celorlalte monede aflate în circulație în statele membre ale UE care nu fac parte din zona monetară euro, deci și României.
Din acest punct de vedere, aberantul proiect de lege a „incluziunii bancare”, din care rezultă obligativitatea plății de salarii prin conturi bancare sau prin intermediul cardului, precum și legarea romînului de „glia” bancară, este totalmente neavenită și ar trebui retrasă de urgență din Parlament.
Pe scurt, CJUE a consacrat obligația legală pan-europeană de a accepta la plată bancnote și monede metalice exprimate în euro.
Câteva precizări conceptuale sunt necesare, înainte de expunerea motivării soluției date de CJUE în speța Dietrich & Häring împotriva Hessicher Rundfunk, mai sus evocată.
- Pornind de la dispoziția de principiu din art. 128 din TFEU, protocolul privind Statutul Băncii Centrale Europene și Sistemul European al Băncilor Centrale statuează, la art. 16, par.1, că bancnotele emise de BCE și de băncile centrale naționale sunt singurele care au statut de mijloc legal de plată în cadrul Uniunii.
A se observa că este vorba de bancnote, adică de bani fizici, iar nu de bani scripturali (monede de cont).
Doar aceste însemne monetare pot fi considerate bani, în adevăratul sens al cuvântului.
Notă intermediară: CBDC nu poate avea un asemenea statut (cu excepția cazului în care s-ar modifica art. 128 din TFUE și art. 16 din protocolul SEBC și BCE).
La fel stau lucrurile cu cryptomonedele.
Aceste invenții nu pot avea decât statut de schimb de bunuri virtuale sau de dare în plată. Ca să poată avea efect liberatoriu în privința datoriilor, aceste bunuri virtuale trebuie să sufere o conversie valorică în bani, precum și o impozitare. De altfel, potrivit jurisprudenței CJUE, schimbul de cryptomonede este livrare reciprocă de bunuri, iar nu plăți/încasări în bani.
Definiția „comună” a bancnotelor și monedelor exprimate în euro ca mijloc legal de plată, evocată prin Recomandarea 2010/191/UE, trimite la noțiunea de bani, astfel cum este fixată în teoria clasică a economiei politice, deoarece:
-implică obligația de acceptare la plată (cu excepția cazului în care părțile au convenit asupra utilizării altor mijloace de plată);
-acceptarea la plată se face la valoarea nominală totală a monedei, adică la valoarea indicată pe bancnotă și pe moneda metalică, iar nu la valoarea care rezultă din extracția de dobânzi, comisioane, speze și alte cheltuieli bancare cu efect de diluarea a valorii banilor;
-are aptitudinea de a stinge obligația de plată – un debitor poate să stingă o obligație de plată oferind creditorului bancnote și monede metalice.
Regulamentul 974/98 privind introducerea euro statuează, la art. 11, că utilizarea a peste 50 de monede pentru o plată singulară poate fi refuzată; per a contrario, orice altfel de plată în monede euro trebuie acceptată. Refuzul acceptării la plată nu poate fi bazat decât pe motive de bună-credință (de exemplu, momentatn, comerciantul cu amănuntul nu are numerar disponibil pentru a da restul sau bancnota de mare valoare este disproporționată în raport de valoarea mică a produsului).
- Potrivit art. 3 alin.1 lit. c) din TFUE, UE dispune de o competență exclusivă în domeniul politicii monetare pentru statele membre a căror monedă este euro. Această competență absolută exclude orice competență a statelor membre în materie (art. 2 alin.2 TFUE). Pierderea competenței monetare a statelor membre în acest domeniu este directă, iar nu intermediată de principiul subsidiarității, care guvernează domeniul competențelor partajate (cum ar fi, de exemplu, protecția consumatorilor și concurența).
Așadar, dacă România va trece la moneda euro, abandonând leul, BNR/MF sau orice altă autoritate în domeniu vor fi pierdut această comptență.
Statele membre de dimensiunea și forța Germaniei, a Franței, a Italiei sau a Olandei ar putea primi abilitarea de a pune în aplicare actele UE din această materie, dar nu și România.
Iată un motiv puternic pentru ca leul să fie păstrat pe termen indefinit ca monedă cu putere de mijloc legal de plată și stingere a datoriei pe teritoriul României. Ține și de suveranitate, dar și de sănătatea economică. În zona euro, orice criză a unui stat membru, dacă este suficient de mare, poate avea un impact devastator asupra economiei și a populației țărilor mici.
Motivarea soluției CJUE se poate rezuma după cum urmează:
– organizarea administrației publice este în competența exclusivă a statelor membre, care pot obliga administrația să accepte plăți în numerar, adică în bancnote și monede metalice sau, după caz, pot introduce excepții de la această regulă, dar numai limitat și condiționat de interesul public (pct.56);
– dreptul UE nu se opune unei dispoziții din dreptul intern al statelor membre care constrânge administrația publică să accepte plata în numerar a obligațiilor pecuniare pe care le impune (pct.58).
(notă intermediară: potrivit pct.64 din motivare, preambulul unui act al Uniunii nu are valoare juridică obligatorie și nu poate fi invocat pentru a deroga de la înseși dispozițiile actului în cauză, dar îi poate preciza conținutul, fiind elemente importante de interpretare menite a clarifica voința autorului actului)
– potrivit art. 10-11 din Regulamentul 974/98 de trecere la euro) limitările privind plățile prin bancnote și monede metalice pot fi justificate prin motive de interes public, cum ar fi securitatea sau lupta împotriva criminalității ori asigurarea unei organizări eficace a plăților în societate (pct 66 și pct.76);
(notă intermediară – într-o societate care refuză sistemul bancar, pe motiv de neîncredere, sau nu este bancarizată suficient, obligarea la plată prin bănci/card/alte mijloace cashless de plată nu e de natură a organiza eficient sistemul de plăți, ci a-l bloca sau îngreuna și face mult mai costisitor; plățile în bancnote și monede metalice nu necesită niciun cost și niciun risc de piratare, plățile prin cont, electronice sau digitale, da).
– aceste limitări trebuie să fie proporționale cu obiectivul de interes public urmărit (pct.68);
– principiul proporționalității impune să nu se depășească ceea ce este necesar pentru atingerea acestor obiective de interes public (pct.78); faptul că un serviciu public (în speță, radioul public din Landul Hessen, cu 46 de milioane de plătitori de taxă de radiodifuziune) are nevoie de plăți prin cont/digitale pentru a colecta mai bine și mai ieftin taxele este disproporționat în raport de consecințele negative suportate de contribuabili;
– mijloacele alternative de plată (cea prin bancnote și monede metalice fiind mijlocul normal, natural de plată) nu sunt ușor accesibile tuturor debitorilor, și nici eficiente din punct de vedere economic (pct.77); în opinia mea, aceste costuri nu doar că îngreunează sarcina debitorilor, ele pun un preț pe bani, adică obligă omul normal să plătească suplimentar pentru „onoarea” de a plăti prin bănci sau în mod digital; mai important, potrivit pct. 78 din motivare, instituirea unui sistem alternativ de plată nu poate fi de natură a conduce la înlăturarea, în fapt, a bancnotelor și a monedelor ca mijloc legal (și primordial) de plată și de stingere a obligațiilor.
- Proiectul de lege aflat acum în Parlament merge dincolo de obligația de plată a salariului exclusiv pe card/în cont bancar, obligație care, așa cum rezultă din cele de mai sus, nu poate fi impusă, întrucât încalcă TFUE.
Acest proiect intenționează să impună așa-numita „identitate bancară”, care va lega contul bancar de CNP…
Așadar, după ce că ni s-a impus o identitate sanitară (bazată pe nazipass – ul sanitar menit a intrudice apartheidul sanitar în Europa), după ce că se insistă pentru a ni se impune o identitate digitală și o identitate fiscală, acum se vrea a ni se impune și o identitate bancară …
Toate aceste „identități” vin la pachet cu stigmatul de suspect și cu „cazierul” format din puncte de rating negativ pentru orice abatere de la regulile sau cutumele totalitare.
Societatea devine un panopticum în care omul normal nu mai are unde să se retragă sau să evadeze, căci controlul și supravegherea overlorzilor sistemului devin ubicue și inevitabile.
Totul se petrece prin fiecare cedare minoră, fiecare concesie pe care o facem, fiecare act de supunere, pe motiv că viața ne devine un pic mai ușoară, comanda digitală, un pic mai comodă și mai „ieftină”, colivia în care suntem închiși, mai sigură (căci nu mai putem fi „contaminați” de medievalii care nu vor să stea tupilați în cușca), iar viața, mai liberă de influența toxică, radioactivă, a celor care nu gândesc oficial și științific, ci deviază de la linia sfântă a politicii și ideologiei de partid și de stat.
Acesta nu este un progres, ci un regres major, către feudalism. Sau, cum se mai zice pe twitter, este un pregres.
A te opune acestui aspect malegic al digitalizării și al bancarizării este un act de igienă mintală și un exercițiu obligatoriu de libertate.
Progresiștii care chiar cred în mitul științei sunt, fără putință de tăgadă, înspăimântați de profețiile distopice din Terminator, Matrix și, mai nou, Black Mirror. Doar că au orgoliul de a se crede inteligenți și calculați. Ei doar pretind că sunt treziți (woke). În realitate, sunt somnabuli, prin efectul hybrisului propiu și al bucuriei pe care o simt când altora li se face rău (Schadenfreude … ).