Se poate întâmpla ca o persoană să datoreze alteia, în același timp, mai multe sume de bani sau prestații. De exemplu, două sau mai multe datorii sau, după caz, o datorie care conține fracțiuni cu sens și configurații diferite: rate din principal (suma efectivă împrumutată), dobânzi, comisioane, penalități, cheltuieli de judecată sau de executare.
În cazul în care o plată unică sau periodică nu acoperă toate aceste sume, se pune problema ordinii în care vor fi stinse aceste sume sau fracțiuni de datorie.
În limbaj tehnico-juridic, operațiunea se numește „imputația plății”. Chestiunea imputației plății este reglementată atât în Codul civil (într-o formulă în esență favorabilă debitorului), cât și în Codul de procedură fiscală (într-o formulă categoric favorabilă contribuabilului).
Codul civil alocă imputației plății art. 1506-1509 și dă prioritate imputației convenționale (adică cea făcută prin acordul părților).
Codul de procedură fiscală îi alocă art. 165, dând prioritate imputației făcute de debitor (contribuabil).
În principiu, în sensul ambelor reglementări, mai întâi se sting ratele datoriei principale, după care se sting accesoriile (dobânzi, comisioane, penalități) și, la urmă datoriile viitoare.
Se impune precizarea că, în sistemul Codului civil, regula imputației legale a plății se aplică doar în cazul în care nu ar exista un acord al părților, prealabil stabilit sau contemporan efectuării plăților.
De asemenea, se impune a preciza că, potrivit art. 1509 alin.2 Cciv, imputația legală se efectuează în ordinea „rate, dobânzi, penalități și, la urmă, capitalul”. Sensul acestui text nu este acela că principalul se achită după toate celelalte fracțiuni din datorie, ci că la urmă se achită rata nescadentă (eventual, reziduală) a capitalului. Ratele scadente se sting înaintea dobânzilor și a penalităților, iar nu după acestea.
De regulă, în dreptul comercial, imputația legală a plății este înlăturată de la aplicare prin acordul părților.
În relațiile juridice și economice dintre comercianți și consumatori nu se utilizează acorduri negociate, ci formulare tipizate, non-negociabile.
Clauzele sau acordurile separate de imputație a plății pot fi expresii ale unor practici comerciale incorecte sau ale abuzului de putere economică a comerciantului.
În conformitate cu Legea nr.363/2007 privind practicile comerciale incorecte sau cu Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive în contractele comerciale, astfel de clauze pot fi lipsite de efect dacă autoritatea le-a calificat ca atare. În acest caz, se poate considera că astfel de acorduri de imputație a plății nu (mai) există.
Reamintesc celor interesați și mediu informați că, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 193/2000, clauzele abuzive constatate de autorități sunt lipsite de efecte în ce-i privește pe consumatori. Astfel de clauze sunt evacuate din contract – este ca și când nu ar fi existat. Deci, se revine la regula din art. 1509 alin. 2 Cciv – dintr-o plată unică sau lunară efectuată de un consumator băncii, se stinge mai întâi rata din principal și de-abia mai apoi se sting dobânzile și penalitățile.
O astfel de interpretare este categoric favorabilă consumatorului care, dacă va stinge cu prioritare rate de capital/principal, va reduce treptat baza la care se aplică dobânzile și penalitățile, cu consecința că va plăti mai puține dobânzi.
Așa cum o parte a opiniei publice a apucat să afle, ANPC a sancționat contravențional un număr de 11 bănci pentru practici comerciale incorecte constând în impunerea și aplicarea unor grafice de rambursare care împart sumele lunare de plată în trei sferturi luate cu titlu de dobândă și un sfert luat cu titlu de rată de principal (un fel de acord indirect de imputație a plății). Odată ce ANPC a constatat ilegalitate acestor practici și a dispus refacerea graficelor de rambursare, este evident că nu mai există acord de imputație a plății și, în mod implicit, dar indubitabil, se va aplica regula imputației legale a plății, care impune ca, mai întâi, să se stingă rata de capital și numai ulterior să se stingă dobânzile.
În plus, ANPC a constatat și un dezechilibru semnificativ în relațiile bancă – consumator, de unde concluzia că acele grafice de rambursare sunt lipsite de efecte în ce-i privește pe consumatori.
Retroactiv, plățile efectuate în baza acestor grafice de rambursare sunt în parte nedatorate, iar banca s-a îmbogățit fără justă cauză, în dauna unui mare număr de consumatori, pe care i-a sărăcit și supra-îndatorat sau chiar i-a adus în stare de ruină.
Sugestie: de fiecare dată când aveți anuități în contract, cereți băncii, odată cu plata, să vă stingă mai întâi rata din principal.
PS Am spus cele de mai sus pentru că presa a vorbit mai degrabă favorabil băncilor (ca în vremurile „bune” ale litigiilor colective contra băncilor și ale adoptării legii dării în plată), omițând să observe caracterul legal, logic și reparatoriu al măsurilor luate de ANPC. Evident, au omis și necesitatea de a se face dreptate, chiar dacă au trecut 16 ani de la perfectarea unor asemenea contracte.