Partea I
În 2014, Iohannis a câștigat alegerile pe Facebook. L-a ajutat și bâlbâiala guvernului Ponta în organizarea execrabilă a scrutinului în țările UE în care locuiesc sau muncesc mulți români, dar votul masiv anti-Ponta a fost determinat de campania digitală agresivă și de tehnicile de manipulare utilizate în online (pe care, ulterior, le-am văzut și la Brexit, și la alegerile din SUA din 2016 și din 2020, și la alegerile locale și generale din România din 2020).
Semnificativ este că Iohannis a fost prima persoană (entitate digitală?) din România cu peste 2 milioane de urmăritori pe Facebook.
Liderul acestei campanii a fost un anume Radu Negulescu, pe atunci în vărstă de 27 de ani. Grupul lui de firme se numește Trencadis.
Se zice că Negulescu ar fi condus campania din subsolurile clădirii de pe Aleea Modrogan. Se zice, de asemenea, că nu a terminat niciodată vreo facultate. În povestea „de succes” a acestui personaj există toate ingredientele legendării, toate trăsăturile apariției și construcției „icoanelor” IT-iștilor, Bill Gates și Steve Jobs.
Ca o curiozitate, veți și că meseriașul Negulescu a fost șef pe digital și în campania candidatului PSD la alegerile prezidențiale din 2019, Viorica Dăncilă. Dacă nu o fi vorba de un eșec natural, survenit în lipsa suportului din partea serviciilor secrete, atunci această chestiuță poate da o mare parte din explicația „succesului” lui Iohannis, care nici măcar o dezbatere electorală nu a acceptat să facă atunci, în 2019 – atât de sigur era de victorie încât a „dezbătut” singur, cu 5 ziariști yesmeni, în paralel cu Dăncilă, care era pusă la colț cu formula de calcul a ariei cercului. Cu asemenea cârtițe în echipă, Dăncilă ar fi putut fi și Eleanor Roosvelt, ar fi putut fi și Marie Currie, că tot nu câștiga.
Anul trecut Trencadis a fost indicată de Forbes drept compania IT cu cea mai rapidă creștere a afacerilor, de la an la an. Cred și eu, având în vedere explozia de contracte cu statul…
După reușita de la prezidențialele din 2014, Negulescu a avut o carieră fulminantă în afaceri IT cu statul: nu a fost an de la Dumnezeu, de atunci încoace, în care Negulescu să nu ruleze minim 20 de milioane de euro/an din achiziții publice organizate de mai toate instituțiile „de forță” ale României, cum ar fi STS, SRI, SIE, poliție, Departamentul pentru Situații de Urgență, dar și de instituții mai pașnice, cum ar fi Ministerul Educației, Ministerul Culturii, Ministerul Fondurilor Europene, CSM, ANRE, ANCPI, Registrul Comerțului etc., toate câștigate „pe merit”, de-si-guuur.
În treacăt fie spus, sistemul de monitorizare și de culegere a rezultatelor alegerilor de către STS (impus total neconstituțional în 2019 și niciodată contestat de atunci) și sistemul de alertare RO-Alert sunt indicate de presă ca fiind operele „geniului” din subsol care l-a făcut președinte pe Iohannis.
Pentru că și peste companiile „geniului” IT au trecut crizele suprapuse din 2020 până în prezent, aparent a fost și acolo oareșce suferință.
O companie din grup, să-i zicem „compania dispensabilă”, a fost recent pusă sub protecția tribunalului, adică a intrat în insolvență. Însă, compania compania indispensabilă a grupului nu numai că nu a pățit nimic în pandemie și nici mai încoace, în vremurile de război. Dimpotrivă, zisa companie s-a întărit cu acționari noi, în persoana lui Frank Timiș (cel care a cauzat problema Roșia Montana, pe care a vâdut-o canadienilor de la Gabriel Resources, care cer acum 8 miliarde de euro de la Statul român, ca despăgubiri că nu au fost lăsați să extragă aur de acolo, cu tehnologii pe bază de … cianură) și a fiului lui Burci (cel care s-a autointitulat, prin 1997, „broker de copii”). Mai mult chiar, Negulescu testează azi, când vorbim, sisteme de teleghidare a avioanelor de luptă undeva, prin … Somalia.
De ochii lumii și pentru a atinge coarda emoțională a propriilor angajați, Negulescu a decis înghețarea pe perioada pandemiei a afacerilor profitabile ale grupului și concentrarea pe ajutorarea statului și a instituțiilor publice în lupta cu „această boală nenorocită”. Așa cum singur declară, Negulescu a utilizat un ONG special conceput pentru asta.
Discursul, publicat în Ziarul financiar din 20 martie 2020, adică la 6 zile distanță de la decretul de instituire a stării de urgență, a fost considerat un simplu material de promovare, dar el conține – așa cum veți vedea în episodul următor – un adevărat program de acțiune pentru instituțiile statului, ba chiar o programare neuro-lingvistică pe care am fost forțați să o suportăm, în special prin forța unor mesaje publice care veneau de la președintele României și erau răspândite exploziv pe toate canalele media, clasice sau digitale. De exemplu, sintagma „noua normalitate”, cu care Iohannis ne-a tocat mărunt timp de doi ani de plandemie, provine din această declarație. Mai mult chiar, conceptul de comisie „științifică” din care să facă parte reprezentanți ai instituțiilor de forță, pentru a sublinia faptul că ne aflăm în război cu virusul – iar în război ordine se execută, nu se discută (și nici nu se justifică) – provine tot din acea declarație de intenție.
Partea a II – a
Declarație Radu Negulescu, Ziarul financiar, 20 din martie 2020:
„În Etapa de Şoc (perioada menţinerii stării de urgenţă), vom opera după cum urmează:
- […] într-o secvenţiere iterativă (??!), vom pune pe standby toate proiectele comerciale care nu sunt de importanţă critică pentru funcţionarea statului român în perioada de criză.
- Tot personalul tehnic productiv va fi redirecţionat înspre a asigura tot sprijinul necesar, cu titlu gratuit, a (al, n.n., Gh.P.) continuităţii operaţionale a sistemelor critice de pe teritoriul României. Prin intermediul unui vehicul de tip ONG, ne vom pune în mod organizat în slujba statului şi nu numai. Nu vom factura astfel de servicii pentru activitatea din această perioadă.
- Pe perioada menţinerii stării de urgenţă, conceptul de profit va dispărea din filozofia de afaceri.
[…] vom fonda un grup de lucru non-profit cu personalitate juridică, sub umbrela căruia vom acumula expertiză şi competenţe din interiorul companiei, dar şi de la parteneri, cu scopul de a oferi asistenţă proactivă şi integrată în principal statului român, dar şi altor sisteme naţionale de importanţă critică.
[…] pentru o informare mai eficientă a populaţiei, vom dezvolta un depozitar central de informaţii publice pe care îl vom pune la dispoziţia autorităţilor şi pe care îi vom asista în a-l opera.
[…] nimeni (de la individ, la sisteme) nu va mai avea acelaşi comportament economic şi social. Niciodată. Ceea ce am proiectat până ieri ca scenarii de dezvoltare trebuie rearticulat şi reaşezat în acord cu noul context”.
Așadar, Iohannis a preluat conceptul de „nouă-normalitate” de la cel care i-a fost lider de campanie digitală în 2014.
Așadar, de la această declarație a început religia știrilor oficiale și vânătoarea de știri false, de negaționiști și conspiraționiști. Nu uitați, la Sibiu s-a constituit primul task force al așa-numiților verificatori ai faptelor (factchekers), iar acest Negulescu este din Sibiu, așa cum este, de asemenea, din Sibiu, și președintele Iohannis.
Așadar, de aici a pornit moda culpabilizării prin asociere și a de-responsabilizării, prin trecerea vinovăției individuale pe grup.
Banalizarea răului, în sensul pe care i l-a dat Hannah Arendt, indică uluitorul mecanism psiho-social al diluării în mulțime: când toată lumea este vinovată, nimeni nu mai este vinovat și niciun individ concret nu mai este responsabil de crimele sale. Așa că lumea o poate lua cu totul de la capăt, cu noi și noi tipuri de totalitarism și tiranie.
Partea a III – a
În anul electoral 2014, compania Trencadis, deținută de Radu Negulescu, a avut o cifră de afaceri de 750 de mii de euro. În 2015, a sărit la 1,5 milioane de euro, iar în 2016 s-a triplat: 4,5 milioane de euro. În 2019 ajunsese deja la 24 de milioane de euro.
Potrivit securiștilor de la G4media (articolul din 20 septembrie 2020 este semnat de Alex Costache, mare iubitor de DNA), forma Trencadis a câștigat două contracte în 2020, unul de 4,9 milioane de euro cu Consiliul Concurenței, și unul de 9 milioane de euro Cu Parchetul de pe lângă Curtea de Casație (PICCJ), asta în condițiile în care avea în acționariat două persoane fizice cu delicate probleme penale, inclusiv cu ramificații internaționale: Frank Timiș și Burci. Contractul cu PICCJ are o denumirea rizibilă – „întărirea capacității Ministerului Public de punere în aplicare a noilor prevederi ale codurilor penale în domeniul audierilor”. Dar nu ne mai luăm noi de la astea acum …
Tot G4media evocă și alte contracte, în valoare de cca 13 milioane de euro, tot în 2020, cu STS, Ministerul Fondurilor Europene și Ministerul Culturii.
De altfel, potrivit SEAP, în perioada septembrie 2018 – septembrie 2022, Trencadis Corp figurează cu 35 de contracte IT de peste 75 de milioane de euro cu STS, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Culturii, CSM, ANCPI, ANRE, Agenția Națională de Integritate, Registrul Comerțului sau Ministerul Fondurilor Europene. Numai de la Casa Națională de Asigurări Sociale de Sănătate, CNAS, Trencadis a luat 80 de milioane de lei, pentru a pune la punct un sistem integrat de management. Este vorba de aceeași CNAS care a dat degeaba alte câteva sute de milioane de lei companiilor lui Ghiță pentru a pune la punct un sistem de carduri de sănătate total nefuncțional, chiar și în ziua de azi. Și care CNAS a gestionat atât de bine banii publici din sănătate, încât zeci de spitale stau aproape neutilizate, dar sunt plătite, din banii noștri, ca și când ar funcționa la 100% din capacitate.
Toate aceste contracte mirobolante sunt afaceri cu statul. Mai precis, cu statul profund.
Ironic, un general SRI (pe numele său, Rog) se lăuda acum câteva săptămâni că oamenii săi sunt atât de capabili încât pot face inginerie socială, adică pot determina schimbări propunde de comportament la „achiziții” ideologice sau, după caz, abandonul unor idei, opinii sau credințe care „nu țin cu România (a.k.a., nu țin cu finalitățile statului pro-fund). Dacă și SRI funcționează cu soft & tehnologie de la astfel de companii, mi-e clar cine sunt acești oameni ai lui Rog. Mă rog …
Într-un articol din 19 octombrie 2022, site-ul infofinanciar vine cu o informație esențială, definitorie pentru sistemul securist – mafiotic în care se integrează perfect această „afacere” de partid și de stat. În primăvara lui 2022, Negulescu se retrage strategic de la conducerea companiei, rămânând acționar. CEO este numit Marian Murguleț, un ex-secretar de stat însărcinat, în cadrul Guvernului, cu administrarea digitalizării instituțiilor publice. Din această postură a promovat un proiect de 40 de milioane de euro al Ministerului Educației, intitulat „Biblioteca Virtuală” (site-ul edupedu consemnează o valoare de 47 de milioane de euro a acestui proiect). Evident, tot el a stabilit detaliile tehnice, pe baza cărora s-a stabilit „caietul de sarcini”. Contractul a fost atribuit consorțiului care corespundea cel mai bine acestui „caiet”: asocierea dintre Trencadis și compania S&T România, o altă abonată la contracte hiper-bănoase cu statul. Evident, „detaliul” că, după ce s-a atribuit contractul, CEO-ul uneia dintre companiile câștigătoare a devenit „înaltul” demnitar care a robotit pentru proiect a fost considerat un simplu fapt divers. O coincidență. Omul a fost numit CEO pe bază de competență, iar nu pe baza de revolving door (iar eu, desigur, sunt Octavianus Augustus …).
De altfel, cariera tehnocratului devenit CEO este impresionantă: consul în Suedia, apoi angajat al unei companii de ecologizare a pământului după operațiuni cu produse petroliere, apoi angajat într-o firmă gigant de IT implicată într-un imens scandal de evaziune fiscală, apoi înapoi în aceeași companie de ecologizare, apoi la S&T România (colega de consorțiu a Trencadis), la Guvern și … la Trencadis.
Bonus: Cezar Hâj, soțul ministrului Educației, Ligia Deca, a lucrat și el la Trencadis, în 2021-2022. Nu uitați, Radu Negulescu = directorul de campanie electorală digitală a lui Iohannis; Ligia Deca = fostă consilieră a lui Iohannis, impusă de Iohannis ca ministru al educației în guvernul Ciucă și în guvernul Ciolacu. Cezar Hâj a avut contract cu Trencadis în plină derulare a licitației pentru Bibliotecă.
Așadar: ce este cu aceste fulimante afaceri din domeniul IT? Ce este cu Negulescu, ce a fost cu Ghiță? Ce este cu companiile „profesionale” de lichidare care colectează cele mai mari și mai bănoase dosare de faliment (inclusiv, dar mai ales, societăți de asigurări)?
Este relativ simplu, dar este și o insultă la adresa ideii de concurență, inovație și merit care stă la baza capitalismului decent, rațional și aducător de avuției națională: acești unicorni nu sunt decât dispeceri temporari de bani publici pentru rețelele de tip mafiot care îi expun vederii, viitorii țapi ispășitori perfecți.
Ați putut remarca ceea ce i s-a întâmplat lui Ghiță, Burci, Frank Timiș etc. Vedeți deja că Negulescu începe să dea semne de insolvență și este cam împins afară din biznis, ca să facă loc cadrelor de nădejde.
Dar poate că e vremea ispășirii. Așa cum zisei: venim după voi, țapilor.
Note :